Despre prese (sic!)

M-am tot uitat în ultimele luni, cam de când a început să se polarizeze atenţia electoratului între pro şi contra Băse, peste presă. Presa centrală. Adică am citit "în diagonală", nefiind prea greu, ţinând seama de puţinătatea ideilor şi a argumentaţiilor. M-am mai uitat şi la ceva talk-show-uri şi am mai ascultat astfel de producţii şi la câteva posturi de radio. Ideea generală ar fi că jurnalismul a atins cote înalte de mârşăvie, de partizanat, că ar fi în totalitatea sa (aproximativă) o adunătură de (urmează epitete, epitete pe care fiecare le poate adăuga funcţie de zestrea "culturală" din dotare). Că s-a depăşit orice urmă de bun simţ, că s-a trecut la atacuri directe fără probe sau alte evidenţe. Şi câte şi mai câte... Spun că m-am uitat în ideea că nu mă mai uit. Adică nu mai citesc respectiva presă, nici măcar în diagonală, până după scrutinul prezidenţial. A nu se crede că am luat această decizie fiind "scârbit", "decepţionat", "lehămesit" sau alte asemenea motive. Nu. Nu mai citesc din simplul motiv că a devenit plicticoasă, plată, banală, fadă, predictibilă.
Ei bine, şi aici doream de fapt să ajung, dacă o fi presa centrală în felul / felurile pomenite mai sus, să vedeţi presa locală. Cine îşi aruncă ochii fie şi în fugă pe articolele din presa locală poate constata că presa centrală este ceva absolut decent, o prezenţă reţinută, gravă, elegantă chiar. În publicaţiile de la oraşe şi sate abjecţia este plenară, cuprinzătoare şi fără limite. Nu se respectă nicio regulă, cât de mică, nu se menajează nicio secundă pudoarea, estetica sau normalul - cât mai poate fi vorba de normalitate. Este de necrezut câte energii se risipesc în provincie având ţinte extrem de înalte şi de importante. Ai spune că urmează alegerea preşedintelui jud. Vaslui, nominalizarea primului ministru al jud. Giurgiu sau desemnarea ministrului afacerilor externe al jud. Olt.
Gata. Promit ca după alegeri să lecturez conştiincios presa centrală, în ideea însuşirii unor nobile învăţături. Rămâne să stabilesc atunci care anume învăţături.

What is that?

Am vazut un filmulet minunat, pe youtube, primit pe mess.

Un fel de Coelho ecranizat. Sau mai exact un fragment de Coelho ecranizat. Anxios, dens, dar si luminos. E mult de cand ma tin departe de Coelho si de metafizica lui aplicata la sate (desi recunosc ca omul a descoperit reteta romanului comercial, speculand cresterea mondiala a ultimei jumatati de veac, reflectata inclusiv in plan educativ : tot mai putini analfabeti si lume tot mai informata si oarecum doritoare sa iasa din nisa in care i-a lasat Dumnezeu, macar de forma, ca un pospai, ca un strat subtire de lustru, fie si din aur de trompeta). Insa filmul e ok, e pacifist. De dragoste. Merita vazut si chiar gandit un pic.

http://www.youtube.com/watch?v=mNK6h1dfy2o

In blog-starturi

Şi uite aşa, înconjurat de lume şi de hărmălaie am mai scris o poezie... Nici nu mai contează dacă e ceva de ea sau e numai un zvâcnet al eului meu aflat în suferinţă (a se citi în suferinţă de lăudători). Oricum, eu mă bucur. Înseamnă că nu m-am abrutizat de tot. Mai ales că e o poezie într-un alt registru, o tematică ce altădată îmi era foarte apropiată. Dar asta e fără angoase (aproape) şi filosofii de doi bani, lucruri care îmi caracterizează poezia trecută. Mi-a placut mult – ce spuneam mai devreme despre eul meu? – prima poezie scrisă după o mulţime de ani... aia cu lupii tineri sau ce mai ziceam eu acolo...

Ce ciudat, scrierile astea ale mele încep să aducă din ce în ce mai mult a jurnal. Toată viaţa – sau aproape – mi-am dorit să scriu un jurnal. Când eram mai tânăr n-am facut-o din lene. Acum n-o fac din teamă. În zona asta s-a terminat definitv şi comunicarea cu R.I., întrebând-o ce îl motivează pe un om, sau ce ar trebui să-l motiveze să scrie un jurnal. Mă rog, în opinia mea, lucrul care mă ţine în loc este unul care mi se pare de bun simţ : pentru a ţine un jurnal, cu atât mai mult pentru a însăila amintiri pe model memorii trebuie să ai cu adevarat ceva peste măsură de important a comunica. Ceva capabil să stârneasca interesul. Pe când eu ?... Aa, sau la vârsta senectuţii, atunci când ai luat în piept jumătate de secol şi mai bine, şi când cele puse pe hârtie prezintă importanţă arhivistică şi pentru amatorii de impresii prăfoase. Ceea ce iar nu e cazul... Nu ştiu, sau cum zicea ăla, din această dilemă nu putem ieşi (va urma).