"se zice prin partile noastre ca s-ar fi nascut, pe vremea asta, pe luna plina, un baiat. si ca acest baiat ar fi fost la fel ca oricare altul, doar ca avea pielea ca suprafata lunii. asa era el, gri, cu mici cratere, chel. in rest era fix un om normal, cu toate cele prin interior, toate la locul lor, toate functionand perfect.
si-un caine.
parintii l-au iubit si l-au tratat la fel ca pe fratii lui. erau impreuna cinci copii, el se nascuse al patrulea. locuiau la sat. si-aveau un caine.
cat erau mici, toata ziua se jucau cu potaia aia puricoasa. fugeau prin porumb. apoi au crescut ce-au crescut, au facut si cate patru clase. baiatul cu pielea ca suprafata lunii a mers si el la scoala, dar nu s-a remarcat prin nimic. era un elev de nota sase. nici prea-prea, nici foarte-foarte. intr-o dupa-amiaza de toamna o colega l-a sarutat langa gard, in spatele scolii. era primul lui sarut. desi nu-i placea colega respectiva in mod deosebit. a ajuns apoi sa-i placa de ea din ce in ce mai mult.
cand a ajuns acasa s-a mai jucat nitel cu javra, dupa care i-a scris fetei o scrisoare de dragoste.
peste ani jucau hora impreuna, iar mai apoi s-au casatorit. si-au facut casa lor, la cateva case mai jos de a parintilor.
traiesc si astazi. au si un caine. si trei copii." de alex boldea
Jurnal de consilier local – săptămâna 183
Acum 4 zile
