La barul Paloma
*autocritică*
aproape ne-am obişnuit
s-avem în jurul nostru doar cretinii
astfel încât ajungi să nu mai ştii
cine-s ai noştri, care sunt străinii
e-o scară strâmbă, răsturnată,
încerci să urci, însă de fapt cobori
se-ntoarce însuşi sensul firii
de parcă ploaia s-ar întoarce-n nori
m-am săturat de fazii şi perfizii
de graşii, strâmbii şi-ipocriţii
de odioşii, laşii şi perverşii
ce îşi expun prostia-n faţa porţii
de talentaţi sonori fără talent
de funcţii fără importanţă
de candidaţi etern spre-a fi
de cei ce-ntruna pun căcat pe clanţă
de cei potenţi care nimic nu pot
de cei distraţi ce râsul nu-i al lor
de cei deştepţi ce nu ştiu a citi
de importanţi ce nu-şi au rostul lor
de nechemaţi, care mereu sunt primii
de-nchipuiţi ce nu ai loc de ei
de-nfumuraţi ce-s gata să vorbească
de-nvăţători – maeştri de doi lei
de moralişti fără un strict bun simţ
şi de actori ce nimeni nu-i ascultă
de prieteni pentru-n rom meschin
de maniaci şi iubitori de vorbă multă
aproape ne-am obişnuit
s-avem în jurul nostru doar cretinii
încât ajungi să te întrebi firesc:
cine-s ai noştri, care sunt străinii
11 februarie 1997
