luni, 12 octombrie 2009

Să râdem la prima oră!

Deci ce vreau sa spun: mi-ar plăcea să mă lămureasca şi pe mine careva de ce toate matinalurile de la toate radiourile simt nevoia irepresibilă de a face glume, de a fi comice, de ce toate aceste programe sunt realizate de nişte oameni veseli? Dar veseli rău... Face parte din job description să râdă la vederea unui creion? Să scornească înşiruiri de cuvinte care să aibă drept scop final râsul. În hohote, de preferat, sau dacă nu nechezat, mârâit, gâjâit (sunt totale cuvintele astea scrise cu „â”...). Sau forţat, s(t)imulat, mimat. A nu se înţelege că sunt în admiraţia totală a unui CristianTudorPopescu, sau alt guru din ăsta încruntat şi asupra căruia este tot timpul un nor negru din care plouă şi fulgeră. Nu. Dar de ce s-ar presupune că, spre exemplu, luni dimineaţa la 7, cu parbrizul care se abureşte, ştergătoarele care nu „calcă” cum trebuie, dragii de „ceilalţi participanţi la trafic” care nu apasă pe acea pedală mică cea mai din dreapta, maşina verde brotac care ridică gunoiul fix de pe cea mai îngustă alee pe unde o luasem ca să „scurtez”, de ce deci s-ar presupune că am nevoie de râs, veselie, joc şi voie bună? De ce fraţilor? Să ne înţelegem, poate nu s-a reţinut, este luni dimineaţa, cu ploaie, cu copil care trebuie desantat în poarta şcolii, cu coleg care trebuie cules de pe traseu şi cu el, traseul, care parcurge câteva din intersecţiile şcoală ale Bucureştiului, în care ar fi mai potrivit să fie plantaţi psihiatri cu practică îndelungată şi multe lucrări publicate în locul poliţiştilor de la rutieră... Ei şi peste toate aceste premise solicitante, la absolut toate posturile de radio se râde. Se râde domnule cu lacrimi. La Buzdugan şi Morar, la Cârcotaşi, la Dobro şi Craio, la Itsy & Bitsy, la România Actualităţi, la coteleapelorrâurilor. Cred că şi la Trinitas e veselie mare dimineaţa, se fac bancuri cu pilde şi învăţături, un fel de Biblia hazlie, cu farse spirituale şi glume ecumenice. Mă rog, probabil că nu înţeleg eu esenţa acestor lucruri. Şi dacă şi la locul cel de muncă aş găsi o atmosferă de Divertis ar mai fi cum ar mai fi. Dar aşa, să fiu scuzat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu