Consideraţii din viaţa aceasta

Nechemat, un text.

2011-05-23T17:16:00.001+03:00

Mi-a venit in minte, oarecum nechemat, un text. Textul unei piese a lui Alexandru Andries. E drept, acum imi dau seama ca ascultasem piesa nu demult. Gasind-o potrivita – cel putin prin unele parti – cu unele fragmente de timp / spatiu ale unor persoane cunoscute, m-am gandit s-o pun in acest, cum sa-i spun, loc... Cum nu imi mai regasesc aplecarea de alta data spre poezie, spre nascocire lirica (de altfel nu numai lirica…), am apelat la un paleativ, acela de a cita.

Intr-o dupa amiaza germana, linistita, in care se aude freamatul abstract al masinilor nemtesti care umbla incolo si-ncoace pe autostrada – cu un scop foarte clar!, in care si iarba creste sub un unghí dinainte stabilit, am considerat potrivit un nou demers, dupa aproape doi ani de absenta.

Hai sa vedem despre ce era vorba. Si poate mai comentam...

De departe bărbat, de aproape copil,
Strîngînd tare la piept un secret inutil,
Un cuvînt nerostit nici cînd scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii !

Oameni vin şi se duc şi de el se ciocnesc,
Trenuri zboară pieziş, telefoane-i vorbesc,
Noaptea n-are opt ore, ziua... ziua n-are sfîrşit...
De departe cărunt, de-aproape-obosit...

Trei femei îi zîmbesc, toate trei ca de vată,
Tipărite cu grijă pe hîrtie cretată,
De departe-s frumoase, de aproape la fel:
O revistă şi-o carte-ntr-un pat de hotel.

Şi nevasta-l aşteaptă şi copiii lui cresc,
Avioane îl iau şi îl duc şi-l opresc,
Cifre-n loc de cuvinte, peste răni care dor,
Şi nimic nu rimează într-un astfel de zbor...

Poţi să nu-l laşi să doarmă, poţi să nu-i dai mîncare,
Poţi să-i tai bucăţele fiecare tigară,
Poţi să-i faci praf maşina, banii... banii poţi să-i arunci,
Ochii lui încă vor jucăria de-atunci...

De departe bărbat, de aproape copil,
Strîngînd tare la piept un secret inutil,
Un cuvînt nerostit nici cînd scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii !
De departe bărbaţi, de-aproape copii...

Mai comentam?

Ce sa mai comentam...

ce mi-a mai placut...

2009-12-23T11:36:00.002+02:00

"se zice prin partile noastre ca s-ar fi nascut, pe vremea asta, pe luna plina, un baiat. si ca acest baiat ar fi fost la fel ca oricare altul, doar ca avea pielea ca suprafata lunii. asa era el, gri, cu mici cratere, chel. in rest era fix un om normal, cu toate cele prin interior, toate la locul lor, toate functionand perfect.

si-un caine.

parintii l-au iubit si l-au tratat la fel ca pe fratii lui. erau impreuna cinci copii, el se nascuse al patrulea. locuiau la sat. si-aveau un caine.

cat erau mici, toata ziua se jucau cu potaia aia puricoasa. fugeau prin porumb. apoi au crescut ce-au crescut, au facut si cate patru clase. baiatul cu pielea ca suprafata lunii a mers si el la scoala, dar nu s-a remarcat prin nimic. era un elev de nota sase. nici prea-prea, nici foarte-foarte. intr-o dupa-amiaza de toamna o colega l-a sarutat langa gard, in spatele scolii. era primul lui sarut. desi nu-i placea colega respectiva in mod deosebit. a ajuns apoi sa-i placa de ea din ce in ce mai mult.

cand a ajuns acasa s-a mai jucat nitel cu javra, dupa care i-a scris fetei o scrisoare de dragoste.

peste ani jucau hora impreuna, iar mai apoi s-au casatorit. si-au facut casa lor, la cateva case mai jos de a parintilor.

traiesc si astazi. au si un caine. si trei copii." de alex boldea

La Barul Paloma III - autocritica

2009-12-16T23:52:00.002+02:00

La barul Paloma III

*autocritică*

aproape ne-am obişnuit

s-avem în jurul nostru doar cretinii

astfel încât ajungi să nu mai ştii

cine-s ai noştri, care sunt străinii

e-o scară strâmbă, răsturnată,

încerci să urci, însă de fapt cobori

se-ntoarce însuşi sensul firii

de parcă ploaia s-ar întoarce-n nori

m-am săturat de fazii şi perfizii

de graşii, strâmbii şi-ipocriţii

de odioşii, laşii şi perverşii

ce îşi expun prostia-n faţa porţii

de talentaţi sonori fără talent

de funcţii fără importanţă

de candidaţi etern spre-a fi

de cei ce-ntruna pun căcat pe clanţă

de cei potenţi care nimic nu pot

de cei distraţi ce râsul nu-i al lor

de cei deştepţi ce nu ştiu a citi

de importanţi ce nu-şi au rostul lor

de nechemaţi, care mereu sunt primii

de-nchipuiţi ce nu ai loc de ei

de-nfumuraţi ce-s gata să vorbească

de-nvăţători – maeştri de doi lei

de moralişti fără un strict bun simţ

şi de actori ce nimeni nu-i ascultă

de prieteni pentru-n rom meschin

de maniaci şi iubitori de vorbă multă

aproape ne-am obişnuit

s-avem în jurul nostru doar cretinii

încât ajungi să te întrebi firesc:

cine-s ai noştri, care sunt străinii

11 februarie 1997

... şi o sămânţă de post'orice'

2009-11-23T20:21:00.004+02:00

mie toamna îmi învie
sentimentul de tristeţe
iar porumbul se usucă
şi tremură-n viforniţa de toamnă,

de radu stăncescu

Mult prea mult

2009-11-02T14:14:00.004+02:00

Sunt înconjurat de oameni care se ceartă. Sunt asaltat de violenţă. Violenţă de limbaj, violenţă cromatică, violenţă de stiluri, violenţă în stare pură... Violenţa pluteşte în aer, e peste tot, pe stradă, în magazine, în trafic, o, da, în trafic mai cu seamă. Este în case, în clădiri de birouri din sticlă şi inox, în cârciumi, în metrou.
De ce trebuie ca totul să fie disputat, să fie şarjat, de ce trebuie să existe o luptă în aproape toate momentele? De ce trebuie să cerem drepturi care sunt fără discuţie ale noastre? OK, pentru lucruri suplimentare, pentru "opţionale" mai treacă-meargă... Dar pentru ceva care este indubitabil al meu? De ce trebuie să mă bat pentru a-l obţine? Pentru că de aici pleacă multe.
De aici excesul de gesturi, risipa de cuvinte, inflaţia de decibeli. Consumul nervos şi nivelul extra-ridicat al stresului. Consecinţe triste: părinţi nervoşi / copii nervoşi, părinţi depresivi / copii depresivi (da, am citit recent un material despre copiii depresivi, deveniţi aşa din cauza părinţilor super-stresaţi). Parcă e prea mult... E chiar prea mult...

Imnul Regal

2009-10-26T09:52:00.004+02:00

... ce bune si simple se faceau lucrurile pe atunci, fara complicatii inutile, fara teama de "interpretari", la lumina zilei, asa cum trebuie sa fie orice lucru sanatos.

Traiasca Regele
In pace si onor
De tara iubitor
Si-aparator de tara.

Fie Domn glorios
Fie peste noi,
Fie-n veci norocos
In razboi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc parinte,
Sustine cu a ta mana
Coroana Romana!

Traiasca Patria
Cat soarele ceresc,
Rai vesel pamantesc
Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit
De nevoi,
Fie-n veci locuit
De eroi.

O! Doamne Sfinte,
Ceresc Parinte,
Intide a Ta mana
Pe Tara Romana!

Versuri: Vasile Alecsandri
Muzica: E. Hubsch

Şi una de week-end...

2009-10-16T14:47:00.001+03:00

Din presa locală. „Viaţa Vâlcii”, Cotidian independent al judeţului Vâlcea.

Duminică, în comuna Stoileşti are loc Cupa PSD la fotbal

Duminică, în satul Urşi, comuna Stoileşti, va avea loc prima ediţie a Cupei PSD la fotbal. Această competiţie va strânge la start cetăţeni din toate satele comunei Stoileşti. “Această competiţie este binevenită pentru tineretul din comuna noastră, care are menirea să atragă spre sănătate şi sport cât mai multe persoane. Acest concurs este cel de-al doilea care are loc în comuna noastră, deoarece cu două săptămâni în urmă localitatea noastră a fost gazda altei competiţii, Cupa PD-L, tot la fotbal. Sper ca toţi participanţii să se bucure de acest concurs şi cei mai buni să işi adjudece cupa”, a declarat primarul comunei Stoileşti, Marian Obogeanu.

Felix Sima. Poetul Felix Sima

2009-10-14T10:46:00.003+03:00

Mi-a cazut sub ochi acest text al minunatului meu prieten, Poetul Felix Sima. Si mi-am adus aminte de drumetiile noastre prin muntii Valcii, de aparitiile lui insolite alaturi de fiica sa la diferite evenimente si competitii ale pasionatilor de munte. Dupa cum e admirator al Poeziei, este un la fel de mare admirator al Naturii. Pur si simplu se minuneaza de toate cate vede. Dar luati mai bine textul.

„Declaraţie pe propria-mi răspundere“

Nu eu vorbesc despre versurile mele, ci ele vorbesc despre mine. Este un curaj să ieşi în lume cu o faptă, cu o strofă, cu o carte. Lumea te judecă, te estimează, te subminează sau te stimează. Preferam să rămân necântărit – dar fiecare are greutatea sa. Un gram de poezie, cât un fir de nisip, tot se va găsi în paginile mele… Iar dacă nu, facem din ele bărcuţe şi le punem pe râu. Vedeţi că aţi descoperit poezia din pagini de ape? Prin ele cer iertare celor pe care i am necăjit, cu voia sau fără voia mea, ştiuţi sau neştiuţi. Mi a revenit bunul simţ. Plecase puţin cu sorcova. Scopul versurilor mai este să nu ne otrăvim reciproc în timpul acestei convenţii sociale care se numeşte VIAŢĂ: eu nu îţi dau ciuperci otrăvite, tu nu îmi dai ciuperci otrăvite. Am învăţat, prin ele, să şterg geamurile casei lui Anton Pann. Sunt plătit pentru aşa ceva? Nu! Însă plătim tot noi – cu viaţa. Poţi să trăieşti din scrisul trăit când poezia este un loc pe care îl locuim. Stând cu poetul Dragoş Vrânceanu, pe la 1975, în bătătura casei sale de la Băbăni, în ograda cu pruni înfloriţi, i am spus: „Noi locuim, pe drept, pământul unui poet de locuit”. Iar Domnia Sa mi a răspuns: „Am atras atenţia domnului Marin Preda asupra volumului dumitale de poezii”. Deci, volumul meu de poezii a locuit o secundă în Marin Preda care a locuit cu prietenie în Dragoş Vrânceanu care a locuit în Eugenio Montale. Şi am alcătuit, astfel, o Casă Comună a Europei. Şi de atunci, dragă cititorule, în părul tău trist îmi adăpostesc ochii amari! Ne putem ajuta foarte greu unii pe alţii. Poate, doar, cu 7 vorbe, 7 mere, 7 ouă, 7 litri de vin. Din 7 în 7 zile sau din 7 în 7 ani. Şi se confirmă cât de singuri suntem, iar pentru a reuşi ne trebuie forţă şi tenacitate. Curaj şi speranţă. Iar pentru acestea – se atribuie chiar Premiul Oscar. Oscar Wilde, desigur, un alt prieten al nostru din copilărie.

În prezent, pentru a nu mă ndepărta prea mult de locurile natale, singurii mei prieteni sunt cei 100 de pruni pe care i am plantat acum 7 ani şi le aştept, de fiecare dată, roadă coaptă. Vara mă culc sub ei. Trifoiul este mare, coasa se aude pe aproape, iar eu, în vis, mă mut din calea ei. Aşa cum vrem întotdeauna să plecăm din calea morţii. Însă – degeaba. Ne găseşte când doreşte. Totul este să nu murim cu zile – după cum mai vorbeam noi odată.

Regret că nu sunt învăţător în satul natal. Aş fi aprins beculeţe în creieraşul fraged al copiilor ce stau ciorchine pe lângă sobă, iarna să se încălzească pe lăbuţe iar vara – să se răcorească pe spinare. Aş fi ieşit cu ei la pădure, în fiecare anotimp, ca să simţim, la faţa locului, mireasma, vârsta, seva, ramura uscată. Dar – mai ai timp să te bucuri de ceva? Mai ai timp să te întristezi? Abia ai timp să fii maşină de executat, căci tobele bubuie pe toate lungimile de undă, smoala clocoteşte pe peretele din dreapta al pridvorului, joagărele au intrat în păduri, unde şi noi trăim – şi ne temem că ne vor despica inimile şi trunchiurile pe din două! Dar de ce ne mai temem când, la urma urmei, acesta ne va fi viitorul şi sfârşitul în timpul scurt ce trece, ne petrece, ne cerne şi ne discerne, ne bântuie, ne mântuie… Până atunci – să mai citim, să cântărim, să mai iubim, să ameţim, să fiţi, să fim…

Se strâng în universul particular al fiecărui individ milioane de stele cu milioane de chipuri pe care nu le poţi observa decât cu un instrument special de lucru, instrument care, în cazul nostru, se numeşte: POEZIA – căreia i am compus cu dragoste acest text ce prefigurează, izvorând şi curgând, toate capitolele mele de versuri: „Îşi cunoaşte bine glasul, / Îşi cunoaşte bine rostul, / Cântă sus, în vârful casei, / Precum cântă n gândul nostru, / Învăţată de la soare, / De la firu’ nalt şi verde, / Apa vieţii dumisale / Tot prin viaţa noastră ş i pierde… / Stă acolo sus şi cântă / Despre ce avem de zis. / Este tot ce pot să spun / Despre ea, oral şi n scris.

FELIX SIMA

Să râdem la prima oră!

2009-10-12T15:30:00.001+03:00

Deci ce vreau sa spun: mi-ar plăcea să mă lămureasca şi pe mine careva de ce toate matinalurile de la toate radiourile simt nevoia irepresibilă de a face glume, de a fi comice, de ce toate aceste programe sunt realizate de nişte oameni veseli? Dar veseli rău... Face parte din job description să râdă la vederea unui creion? Să scornească înşiruiri de cuvinte care să aibă drept scop final râsul. În hohote, de preferat, sau dacă nu nechezat, mârâit, gâjâit (sunt totale cuvintele astea scrise cu „â”...). Sau forţat, s(t)imulat, mimat. A nu se înţelege că sunt în admiraţia totală a unui CristianTudorPopescu, sau alt guru din ăsta încruntat şi asupra căruia este tot timpul un nor negru din care plouă şi fulgeră. Nu. Dar de ce s-ar presupune că, spre exemplu, luni dimineaţa la 7, cu parbrizul care se abureşte, ştergătoarele care nu „calcă” cum trebuie, dragii de „ceilalţi participanţi la trafic” care nu apasă pe acea pedală mică cea mai din dreapta, maşina verde brotac care ridică gunoiul fix de pe cea mai îngustă alee pe unde o luasem ca să „scurtez”, de ce deci s-ar presupune că am nevoie de râs, veselie, joc şi voie bună? De ce fraţilor? Să ne înţelegem, poate nu s-a reţinut, este luni dimineaţa, cu ploaie, cu copil care trebuie desantat în poarta şcolii, cu coleg care trebuie cules de pe traseu şi cu el, traseul, care parcurge câteva din intersecţiile şcoală ale Bucureştiului, în care ar fi mai potrivit să fie plantaţi psihiatri cu practică îndelungată şi multe lucrări publicate în locul poliţiştilor de la rutieră... Ei şi peste toate aceste premise solicitante, la absolut toate posturile de radio se râde. Se râde domnule cu lacrimi. La Buzdugan şi Morar, la Cârcotaşi, la Dobro şi Craio, la Itsy & Bitsy, la România Actualităţi, la coteleapelorrâurilor. Cred că şi la Trinitas e veselie mare dimineaţa, se fac bancuri cu pilde şi învăţături, un fel de Biblia hazlie, cu farse spirituale şi glume ecumenice. Mă rog, probabil că nu înţeleg eu esenţa acestor lucruri. Şi dacă şi la locul cel de muncă aş găsi o atmosferă de Divertis ar mai fi cum ar mai fi. Dar aşa, să fiu scuzat.

Despre prese (sic!)

2009-10-09T13:23:00.005+03:00

M-am tot uitat în ultimele luni, cam de când a început să se polarizeze atenţia electoratului între pro şi contra Băse, peste presă. Presa centrală. Adică am citit "în diagonală", nefiind prea greu, ţinând seama de puţinătatea ideilor şi a argumentaţiilor. M-am mai uitat şi la ceva talk-show-uri şi am mai ascultat astfel de producţii şi la câteva posturi de radio. Ideea generală ar fi că jurnalismul a atins cote înalte de mârşăvie, de partizanat, că ar fi în totalitatea sa (aproximativă) o adunătură de (urmează epitete, epitete pe care fiecare le poate adăuga funcţie de zestrea "culturală" din dotare). Că s-a depăşit orice urmă de bun simţ, că s-a trecut la atacuri directe fără probe sau alte evidenţe. Şi câte şi mai câte... Spun că m-am uitat în ideea că nu mă mai uit. Adică nu mai citesc respectiva presă, nici măcar în diagonală, până după scrutinul prezidenţial. A nu se crede că am luat această decizie fiind "scârbit", "decepţionat", "lehămesit" sau alte asemenea motive. Nu. Nu mai citesc din simplul motiv că a devenit plicticoasă, plată, banală, fadă, predictibilă.
Ei bine, şi aici doream de fapt să ajung, dacă o fi presa centrală în felul / felurile pomenite mai sus, să vedeţi presa locală. Cine îşi aruncă ochii fie şi în fugă pe articolele din presa locală poate constata că presa centrală este ceva absolut decent, o prezenţă reţinută, gravă, elegantă chiar. În publicaţiile de la oraşe şi sate abjecţia este plenară, cuprinzătoare şi fără limite. Nu se respectă nicio regulă, cât de mică, nu se menajează nicio secundă pudoarea, estetica sau normalul - cât mai poate fi vorba de normalitate. Este de necrezut câte energii se risipesc în provincie având ţinte extrem de înalte şi de importante. Ai spune că urmează alegerea preşedintelui jud. Vaslui, nominalizarea primului ministru al jud. Giurgiu sau desemnarea ministrului afacerilor externe al jud. Olt.
Gata. Promit ca după alegeri să lecturez conştiincios presa centrală, în ideea însuşirii unor nobile învăţături. Rămâne să stabilesc atunci care anume învăţături.

What is that?

2009-10-08T09:45:00.002+03:00

Am vazut un filmulet minunat, pe youtube, primit pe mess.

Un fel de Coelho ecranizat. Sau mai exact un fragment de Coelho ecranizat. Anxios, dens, dar si luminos. E mult de cand ma tin departe de Coelho si de metafizica lui aplicata la sate (desi recunosc ca omul a descoperit reteta romanului comercial, speculand cresterea mondiala a ultimei jumatati de veac, reflectata inclusiv in plan educativ : tot mai putini analfabeti si lume tot mai informata si oarecum doritoare sa iasa din nisa in care i-a lasat Dumnezeu, macar de forma, ca un pospai, ca un strat subtire de lustru, fie si din aur de trompeta). Insa filmul e ok, e pacifist. De dragoste. Merita vazut si chiar gandit un pic.

http://www.youtube.com/watch?v=mNK6h1dfy2o

In blog-starturi

2009-10-07T13:28:00.002+03:00

Şi uite aşa, înconjurat de lume şi de hărmălaie am mai scris o poezie... Nici nu mai contează dacă e ceva de ea sau e numai un zvâcnet al eului meu aflat în suferinţă (a se citi în suferinţă de lăudători). Oricum, eu mă bucur. Înseamnă că nu m-am abrutizat de tot. Mai ales că e o poezie într-un alt registru, o tematică ce altădată îmi era foarte apropiată. Dar asta e fără angoase (aproape) şi filosofii de doi bani, lucruri care îmi caracterizează poezia trecută. Mi-a placut mult – ce spuneam mai devreme despre eul meu? – prima poezie scrisă după o mulţime de ani... aia cu lupii tineri sau ce mai ziceam eu acolo...

Ce ciudat, scrierile astea ale mele încep să aducă din ce în ce mai mult a jurnal. Toată viaţa – sau aproape – mi-am dorit să scriu un jurnal. Când eram mai tânăr n-am facut-o din lene. Acum n-o fac din teamă. În zona asta s-a terminat definitv şi comunicarea cu R.I., întrebând-o ce îl motivează pe un om, sau ce ar trebui să-l motiveze să scrie un jurnal. Mă rog, în opinia mea, lucrul care mă ţine în loc este unul care mi se pare de bun simţ : pentru a ţine un jurnal, cu atât mai mult pentru a însăila amintiri pe model memorii trebuie să ai cu adevarat ceva peste măsură de important a comunica. Ceva capabil să stârneasca interesul. Pe când eu ?... Aa, sau la vârsta senectuţii, atunci când ai luat în piept jumătate de secol şi mai bine, şi când cele puse pe hârtie prezintă importanţă arhivistică şi pentru amatorii de impresii prăfoase. Ceea ce iar nu e cazul... Nu ştiu, sau cum zicea ăla, din această dilemă nu putem ieşi (va urma).