Mi-a venit in minte, oarecum nechemat, un text. Textul unei piese a lui Alexandru Andries. E drept, acum imi dau seama ca ascultasem piesa nu demult. Gasind-o potrivita – cel putin prin unele parti – cu unele fragmente de timp / spatiu ale unor persoane cunoscute, m-am gandit s-o pun in acest, cum sa-i spun, loc... Cum nu imi mai regasesc aplecarea de alta data spre poezie, spre nascocire lirica (de altfel nu numai lirica…), am apelat la un paleativ, acela de a cita.
Intr-o dupa amiaza germana, linistita, in care se aude freamatul abstract al masinilor nemtesti care umbla incolo si-ncoace pe autostrada – cu un scop foarte clar!, in care si iarba creste sub un unghí dinainte stabilit, am considerat potrivit un nou demers, dupa aproape doi ani de absenta.
Hai sa vedem despre ce era vorba. Si poate mai comentam...
De departe bărbat, de aproape copil,
Strîngînd tare la piept un secret inutil,
Un cuvînt nerostit nici cînd scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii !
Oameni vin şi se duc şi de el se ciocnesc,
Trenuri zboară pieziş, telefoane-i vorbesc,
Noaptea n-are opt ore, ziua... ziua n-are sfîrşit...
De departe cărunt, de-aproape-obosit...
Trei femei îi zîmbesc, toate trei ca de vată,
Tipărite cu grijă pe hîrtie cretată,
De departe-s frumoase, de aproape la fel:
O revistă şi-o carte-ntr-un pat de hotel.
Şi nevasta-l aşteaptă şi copiii lui cresc,
Avioane îl iau şi îl duc şi-l opresc,
Cifre-n loc de cuvinte, peste răni care dor,
Şi nimic nu rimează într-un astfel de zbor...
Poţi să nu-l laşi să doarmă, poţi să nu-i dai mîncare,
Poţi să-i tai bucăţele fiecare tigară,
Poţi să-i faci praf maşina, banii... banii poţi să-i arunci,
Ochii lui încă vor jucăria de-atunci...
De departe bărbat, de aproape copil,
Strîngînd tare la piept un secret inutil,
Un cuvînt nerostit nici cînd scria poezii...
De departe bărbaţi, de-aproape copii !
De departe bărbaţi, de-aproape copii...
Mai comentam?
Ce sa mai comentam...
